Toată scena plutea într-un abur de iulie, ca și cum totul s-ar fi dizolvat în lumina albăstrie de Atena, iar soțul meu, Panagiotis, dispăruse undeva, absorbit de biroul lui. Eu și fiica mea, Elpida, țineam sacoșele pline de roșii coapte și feta, hoinărind prin piața din Agia Paraskevi, unde mirosul de busuioc se amesteca cu zgomotul negustorilor și umbra leandrilor.
Când ne-am întors în apartamentul nostru, Elpida ștergea praful de pe sculptura de ceramică a bunicii, iar eu fierbeam o cafea grecească, cu aromă groasă și un fir de scorțișoară. Pe fundalul acestei rutine, am auzit brusc scrâșnetul de roți pe strada Gounarica un semnal în vis, rudele din Pireu, acea ramură rareori vizitată, apăruseră neașteptat. Anastasia, verișoara uitată, împreună cu Nikos și adolescenta lor, Despoina, aproape plutind după ei ca într-o scenă din teatru absurd.
I-am invitat în apartament, cu sufletul agitatam aruncat repede niște pachețele de koulourakia pe masă, de parcă totul era orchestrat de un regizor invizibil. Le-am întrebat ce i-a adus pe neașteptate, și totul s-a topit într-o frază: Anastasia își sărbătorise ieri ziua de naștere și, în visul lor, veniseră fără veste.
Fără pregătire, am sunat repede pe Panagiotis. La telefon, vocea lui era ca un ecou: Marina, hai să facem souvlaki! Avem porc în congelator, exact pentru asta. Totul părea să se dezlănțuie într-un film: m-am întors către rude, recunoscând neputința mea, am propus să marinăm carnea iar souvlaki va fi gata când Panagiotis sosește.
Ei au dat din umeri, au intrat în living și s-au prăbușit pe canapeaua acoperită cu pleduri vărgate de la Monastiraki, au pornit televizorul să urmărească un serial vechi cu Zorba. În acel moment, totul părea visător și străin; l-am rugat timid pe Nikos să mă ajute la tăiat carnea, dar el a spus cu fața împietrită de vis: Mă doare cotul, am căzut dimineață în portul Pireu. Anastasia s-a întors pe o parte, murmurând că îi este rău de la drum, și a fixat privirea pe ecran.
Am tăiat carnea în tăcere, cu sentimentul că fiecare bucățică plutea printr-un fluid de nehotărâre. Elpida, cu mișcări mecanice, mă ajuta la masa acoperită cu farfurii de Santorini. Niciun oaspete nu s-a ridicat să dea o mână de ajutor, ca niște personaje blocate într-un tablou de De Chirico.
Când Panagiotis a intrat, i-am relatat încet tot filmul acestui banchet absurd. El a clătinat din cap, privind către rude cu un aer de nemulțumire, ca un judecător antic care cântărește neamul.
La cină, tăcerea era groasă ca siropul de rhodos: Nikos a înșfăcat trei bețe de souvlaki, mușcând lacom, iar ochii lui Panagiotis se îngustau ca și cum ar fi fost într-o dilemă de filozofie. Mesele scârțâiau sub greutatea gândurilor noastre, nimeni nu vorbea, doar platourile se goleau.
După desert, am întrebataproape cu speranță greceascădacă mă ajută la vase. Anastasia s-a uitat la unghiile ei decorate cu steagul Greciei și a spus: Na min vreno ta keria mou, mana mou, Manikiour! Despoina, adolescentă de Atena, a zâmbit și a spus: E prea obositor! Era clarnimeni nu se va mișca.
Rudele au decis să rămână peste noapte, invocând durerile de spate ale lui Nikos, cerând patul nostrucă numai salteaua grea din dormitorul nostru poate vindeca spatele lui ca un mister antic. Aici, firul visului s-a rupt.
Panagiotis a răbufnit, vocea lui răsunând ca o sirenă peste oraș: Ti nomizete, oti ine xenodochio? Ehoume ypiretis edo? Makarisete ta pragmata sas, kai fygete tora!
Eu am stat ca-ntr-un vis, cu gura deschisă. M-am căznit să-l liniștesc, dar rudele mele, cu priviri pierdute, au ieșit din apartament parcă plutind, au sărit în mașina lor mică, și s-au îndepărtat pe drumul spre Pireu, ca niște personaje evaporate dintr-o amintire veche.
Nici euro, nici cafea, nici souvlaki nu au putut reînnoda firul ciudat al acestei zile absurde, care s-a topit sub cerul mediteranean ca o povestire răsucită.
