Eu și soția mea am făcut recent un credit ipotecar pentru un apartament frumos într-un cartier nou, nou-nouț și încă în renovare. Trebuie să îl dedicăm! Nimeni nu a locuit încă în el și cum putem face acest lucru fără binecuvântarea lui Dumnezeu?, a început imediat să insiste bunica mea. Bineînțeles, casa trebuia consacrată, nu aveam dreptul să riscăm să se întâmple vreo nenorocire. Avem nevoie de fericire, bucurie și prosperitate în noul nostru apartament, a încurajat mama ideea. În ciuda reticenței noastre inițiale, nu am putut rezista presiunii și am decis să organizăm o ceremonie de binecuvântare.
Este o necesitate, a spus ea cu fermitate. În ziua și la ora stabilite, a sunat soneria și un preot cu o moț de păr cărunt și o barbă lungă a apărut în pragul ușii. În jurul gâtului îi atârna o cruce mare pe un lanț gros, iar în mâini ținea un cădelniță și o pungă uzată. Ne-a dat fiecăruia dintre noi lumânări și a început să ne explice ritualul.
Dragii mei, a proclamat preotul cu autoritate, aprindeți-vă lumânările și mergeți în spatele meu. Ne-am supus, așteptându-ne la o ceremonie solemnă și sacră. Cu toate acestea, când tatăl meu a încercat să aprindă lumânarea, s-a dovedit a fi o provocare încăpățânată. Emitea fum, crepita și refuza să se aprindă în ciuda eforturilor noastre. După mai multe încercări nereușite, preotul și-a adunat în grabă lucrurile și le-a pus repede la loc în geantă.
Fugiți de aici, fugiți de aici, cu siguranță este ceva rău aici…, a spus preotul pe un ton nedumerit. Vocea lui era plină de urgență. Și-a luat repede geanta și a părăsit în grabă apartamentul nostru, lăsându-ne nedumeriți și perplecși.
Un preot ciudat și o lumânare și mai ciudată, a meditat soția mea, observând că lumânarea preotului ardea acum fără probleme.
Poate că pur și simplu era într-o stare de spirit greșită, motiv pentru care ritualul nu a avut loc, a glumit mama mea, încercând să remedieze situația.
Vorbește bine, dar la sfârșit fuge. Probabil că, acolo unde se duce, nu există internet, m-am gândit, încercând să găsesc ceva amuzant în această întâlnire neobișnuită. Unde putem chiar să fugim? Suntem deja legați de acest loc pentru următorii cincisprezece ani cu toate facturile, am adăugat zâmbind.
Ei bine, vom rămâne aici sau vom căuta un alt preot? Vocea bunicii mele ne-a readus la realitate, îndemnându-ne să găsim o cale de ieșire din această situație neașteptată.
—
Acum mulți ani, eu și soția mea, Irini, am luat un împrumut ipotecar de la Alpha Bank pentru un apartament frumos într-un cartier nou din suburbiile Atenei, un loc pe atunci proaspăt și abia la început, încă învăluit în schele și mireasmă de vopsea proaspătă. Πρέπει να το αγιάσουμε!, a insistat bunica mea Mariana de îndată ce a aflat. Δεν μπορεί να μείνει το σπίτι αβάπτιστο! Χωρίς την ευλογία του Θεού, τίποτα καλό δεν βγαίνει. Mama mea, Eleni, a sărit și ea imediat: Η ευτυχία, η χαρά και η προκοπή θέλουν καλό ξεκίνημα!
Deși la început am ezitat, știind câtă bătaie de cap poate aduce un astfel de ritual, nu am putut rezista presiunii mamei și bunicii, și am fost de acord să chemăm un ιερέα să αγιάσει το σπίτι μας.
Αυτό είναι απαραίτητο! a decretat bunica Mariana, bătând cu palma masa din sufragerie. La ora convenită, a sunat κουδούνι și pe prag a apărut părintele Nikolaos, cu părul cărunt legat la spate, barba strălucind în lumina dimineții și o cruce mare de argint la gât, pe un lanț gros. Ținea în mână cădelnița și punga lui veche cu busuioc. A împărțit câte o κερί la fiecare și ne-a explicat liniștit ce urmează.
Παιδιά μου, ανάψτε τα κεριά σας και ακολουθήστε με, a rostit grav. Noi, cuminți ca niște școlari, l-am urmat, așteptând solemnitatea momentului. Numai că, atunci când tata, Antonis, a încercat să aprindă κερί-ul său, acesta a refuzat categoric să ia foc. Scotea fum, scânteia, dar nu se aprindea nici cu promisiunea unui miraculos καντήλι sau cu ajutorul brichetei din bucătărie.
După câteva încercări zadarnice, părintele Nikolaos a început să-și strângă obiectele cu o grabă neașteptată, îngândurat. Ne-a privit o clipă și a spus tulburat: Φύγετε, φύγετε, κάτι δεν πάει καλά εδώ μέσα. Vocea lui avea un tremur, aproape un fior.
A ieșit in grabă pe ușă, lăsându-ne uimiți, cu lumânările stinse și busuiocul neterminat atârnând din punga sa ponosită.
Soția mea, Irini, și-a rotit ochii amuzată: Πολύ παράξενος ο παπάς και ακόμη πιο παράξενο κερίμόλις βγήκαμε, το δικό του άναψε τέλεια. Mama, dorind să înveselească atmosfera, a glumit: Μάλλον απλά δεν είχε κέφι ο άνθρωπος σήμερα· ο αγιασμός ήθελε κέφι!.
Eu am încercat să găsesc ceva care să ne facă să râdem din momentul acesta ieșit din comun: Μιλάει καλά, αλλά μόλις φτάσει στο τέλος, τρέχει. Προφανώς στο χωριό όπου πάει, δεν έχει WiFi. Dar imediat m-am întors la realitate: Μα πού να πάμε; Είμαστε ήδη δεμένοι με αυτό το διαμέρισμα για τα επόμενα δεκαπέντε χρόνια, μαζί με τους λογαριασμούς σε ευρώ
Bunica Mariana, întotdeauna pragmatică, ne-a adus repede cu picioarele pe pământ: Λοιπόν, θα μείνουμε έτσι ή να βρούμε άλλον ιερέα;. Își ținea palmele împreunate, privind când spre noi, când spre tavan, așteptând să luăm o hotărâre, așa cum cere tradiția grecească când o casă are nevoie de binecuvântare pentru sămânța norocului.
Și așa s-a așternut acea amintire ciudată și molipsitor de veselă peste începuturile noastre, încât și azi când o povestesc, îi simt aroma de busuioc și sunetul pașilor preotului în holul proaspăt renovat.
