S-a întâmplat acum un an și jumătate, iarna, când fiul meu avea doar cinci luni. Fratele soției mele m-a întrebat dacă el și prietena sa pot sta la noi o săptămână. Cum puteam refuza? N-aș putea spune că m-a încântat ideea, copilul abia venise pe lume, eu nu dormeam suficient, nu reușeam nici să mănânc pe îndelete și timpul parcă dispăruse, plus că rudele nu te lasă niciodată în pace. Dar, mi-am spus, oricum e greu, măcar poate mă vor ajuta puțin, voi apuca și eu să mă odihnesc, să stau la o vorbă și să bem o cafea împreună.
Au venit cu mâinile goale să locuiască la noi o săptămână, mă gândeam că măcar vreun mic cadou pentru copil vor aduce, poate o jucărie sonoră. Eu am apucat de mic să fiu învățat altfel: când mergi cu musafiri într-o casă de familie cu copii, nu te prezinți cu mâinile goale. Însă aici, se vede că regulile lor erau diferite.
Motivul vizitei nu l-au explicat prea clar, doar au spus că au niște treburi în oraș.
M-am străduit să fiu gazdă bună găteam, făceam curățenie, familia era mereu pusă la masă, îi serveam cu ce puteam. Totul părea în regulă la prima vedere, însă, în toate acele zile cât au stat la noi, prietena fratelui soției nici nu s-a sinchisit să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor cu bucătăria, curățenia sau măcar dacă poate să stea cu copilul cât eu spălam sau făceam ordine prin casă.
Dimineața ea pleca să își rezolve niște treburi, iar iubitul ei dormea până la prânz, soția era la serviciu, iar eu alergam prin apartament cu băiatul nostru. Femeia se întorcea pe la prânz, se arunca pe canapea și acolo o găseam până seara, relaxată, uitându-se la televizor.
Eu mă ocupam de copil, dădeam cu mopul pe jos căci era iarnă, ploua și se aducea noroi în casă alergam dintr-o parte în alta, trebuia să pregătesc mereu mâncare, să spăl copilul, să hrănesc copilul.
După trei zile deja nu mai puteam. I-am zis soției nemulțumirile mele, dar doar a ridicat din umeri nu e treaba bărbaților să intervină în certurile femeilor, a zis.
În a patra zi, soția a venit acasă de la serviciu și norocoșii noștri musafiri s-au dus la cinema.
Noi doi ne-am apucat rapid de gătit, am mâncat, iar când tocmai terminasem au venit și ei acasă. Au adus multă bere, tot felul de ronțăieli, dar pentru o mamă care alăptează, nimic, nici măcar un desert.
Perechea fericită a servit cina și apoi s-au dus să se uite la un film, ba l-au sunat și pe soția mea să vină cu ei. Atunci am simțit o supărare mare și am luat-o deoparte pe fată, îi spun:
Uite, îmi pare rău, dar n-ai putea, măcar o dată, să-mi dai o mână de ajutor? Am și eu un copil mic, sunt istovit. Poate cureți niște cartofi pentru supă sau măcar să te oferi să mă ajuți.
Vrei să mă pedepsești? Nu cred că se cuvine! Și eu sunt obosită. (Mă întreb de ce, sincer de la atâta stat pe canapea?).
Să fim serioși, dragă, e apartamentul meu. Nu eu sunt musafirul tău, ci tu ești invitatul meu.
N-am chef să ascult așa ceva!
Atunci, să-ți faci bagajele și să pleci!
Și-au făcut rapid bagajele și au plecat. Mult timp am rămas cu amar în suflet.
Voi ce ziceți, vi se pare normal să se poarte așa niște rude?
—
Adaptare pentru cultura greacă, modernă:
Asta s-a întâmplat acum un an și jumătate iarna, când fiul meu avea cinci luni. Fratele soției mele, Nikos, m-a întrebat dacă el și prietena lui, Eleni, pot sta cu noi, în Atena, o săptămână. Cum să-i zici „nu” rudelor? Sincer să fiu, nu eram deloc încântat. Copilul abia se născuse, nu mai dormeam noaptea, mâncam din fugă, timp liber nici nu știa nimeni ce e, iar rudele mereu cer ceva. Am gândit însă: oricum mi-e greu, poate mă ajută vreun pic, poate măcar apuc să pun gândurile în ordine sau să beau o cafea grecească cu cineva.
Au venit fără să aducă nimic, să stea la noi, măcar dacă veneau cu o jucărioară pentru băiat. Eu am fost crescut în Pireu; la noi așa e regula: când intri într-o casă cu copil, aduci o mică atenție altfel nici bunica nu te-ar fi primit la masă. Dar aici, la Nikos și Eleni, se pare că nu se aplică aceste principii.
Au zis că au niște treburi pe lângă Syntagma, dar nimic clar.
Am încercat să fiu un gazdă bună: preparasem gemista, am curățat, am pus masa, mă ocupam de casă, să nu le lipsească nimic. Însă, cât au stat la noi, Eleni nu s-a implicat deloc nici la bucătărie, nici la curățenie, nici să stea să țină copilul în brațe cât făceam un duș sau spălam vasele.
În fiecare dimineață pleca să rezolve treburi, Nikos dormea până la 12, soția era la lucru, iar eu alergam între dormitor și bucătărie cu pruncul. Eleni venea înapoi la prânz, se lăsa în fotoliu și se uita la televizor până seara.
Eu eram cu mopul, ștergeam podeaua, ploaia aducea noroi pe gresia din balcon, pregăteam paste sau moussaka, băiețelul cerea de mâncare și trebuia și schimbat.
În a treia zi am cedat. Am zis soției ce mă apasă, ea doar s-a uitat peste umăr și a spus că nu se bagă, nu e treaba bărbatului în mintea grecilor să intervină între femei.
În a patra zi Nicoleta a venit de la birou, iar norocoșii noștri oaspeți au fugit la cinema la Mall-ul din Marousi.
Noi ne-am pus pe gătit, am mâncat repede, și când să terminăm și noi, s-au întors acasă. Ce au adus? Mulți Mythos, chipsuri, și bineînțeles, nimic pentru o mamă care alăptează, nici măcar o baklava.
Cuplul a mâncat repede și s-a dus să vadă un film, chiar l-au sunat și pe soția mea să vină cu ei la Village Cinema. Atunci m-am simțit ca ultimul prost, am chemat-o pe Eleni deoparte și i-am spus:
Eleni, știi, îmi pare rău să-ți spun, dar te rog să mă ajuți măcar o dată, am un copil mic, sunt epuizat. Poate cureți niște cartofi pentru supă, sau întreabă măcar dacă vrei să mă ajuți.
Chiar vrei să mă pedepsești cu munci? Nici nu mă gândesc! Și eu sunt obosită. (Numai Dumnezeu știe de la ce, de la cât a stat pe canapea?).
Ascultă, Eleni, e casa mea aici, nu eu sunt invitatul tău, ci tu ești oaspetele meu aici.
Nu vreau să aud așa ceva!
Atunci, te rog frumos, fă-ți bagajele, apucă-ți hanoracul și pleacă!
Și-au strâns tot ce aveau și au plecat. Am rămas cu un gust amar multe zile după ce au dispărut pe Strada Ermou.
Voi cum vedeți? Vi se pare firesc să te porți așa când vii la rude în Grecia?
