Eleni venea dintr-un colț de vis al Atenei unde un garsonieră costa doar câteva euro, ca și cum banii nu ar avea valoare acolo. A cumpărat un astfel de apartament fără ca soțul ei, Andreas, să afle nimic. Când Andreas pleca pentru afaceri, parcă disparea în ceață, iar atunci s-a născut copila lor, la o maternitate obișnuită din Pireu, deși ea îi spusese că a născut într-una celebră pe dealurile Lycabettus.
Banii pe care Andreas îi trimitea pentru cumpărături se topeau încet, căci Eleni îi cheltuia cu prudența moștenită din insule. Frigiderul era plin de brânză feta, pește prăjit și dulcețuri de portocale doar când el era acasă. Când Andreas dispărea iarăși în delegații, economia domnea și tacâmurile zăngăneau doar de dragul zgomotului.
Nu cumpărase niciodată haine pentru fiica lor, Irini. Uneori oameni necunoscuți din piață îi ofereau hăinuțe, alteori găsea lucruri ieftine pe site-urile obscure ale nopții. Așa, pas cu pas, Eleni strângea bani pentru o lume nouă. O ruga adesea pe mama ei, Maria, să rămână cu Irini, în timp ce ea pleca, ca într-o poveste secretă, la muncă. Andreas însă, fiu al orașului, îi ținea mereu predici și îi dădea ordine, de parcă el ar fi fost conducătorul unei mici armate casnice. Ea, născută sub măslinii Cretei, ridica din umeri și le ducea pe toate pe picioare.
Până când, într-o zi afară ploua cu măslini aurii, Eleni a început să-și pregătească fuga. Știa, straniu și limpede ca-n vis, că într-o zi nu va mai putea calcula tăria loviturii soțului său și visul acesta va lua sfârșit.
De fiecare dată când primea bani pentru cumpărături, îi dădea Irinei două mere galbene și îi spunea lui Andreas că a cumpărat un kilogram. Doi ani și jumătate i-au trebuit să adune suma fiecare monedă euro clopoțind ca o frunză pe podeaua apartamentului vechi. Iar într-o noapte agitată, când Andreas a plecat iar după afaceri la Salonic, și-a împachetat lumea și a fugit. Cu o zi înainte, lăsase o cerere de divorț în cutia poștală, ca o scrisoare uitată de nimeni.
Andreas a încercat să le găsească. Vocea lui adia când caldă, când ca bora de pe munte, asigurând-o că familia nu va mai fi o umbră. Dar alteori suna întunecat, jurând că nu se va opri până nu le va aduce înapoi.
Curând Eleni a visat, plutind peste străzile luminate de neoane ale Atenei, că Andreas avea deja o nouă iubită o studentă cu ochii visători. Era convinsă că același destin, ca o lumină ce se stinge, i se va întâmpla și ei.
Eleni nu-și înșelase niciodată bărbatul. Banii aceia erau câștigați cu sufletul strâns și cu foamea adâncă. Era singura ieșire dintr-un labirint. A trebuit să se salveze pe ea însăși și pe singura ei fiică, plutind amândouă, fără hotar, pe un drum doar al lor, într-un Atena care părea uneori o insulă de vise ciudate din care nu te mai poți trezi.
