Pe măsură ce Elias își grăbea pașii pe străzile aglomerate ale Atenei, amintirile despre acea dimineață când Irini i-a dat vestea că vor avea un copil îl copleșeau. Trei ani de așteptare și speranțe, trei ani de rugăciuni în bisericile vechi, și acum minunea se împlinise. Dorind să-i aducă zâmbetul pe buze, a pregătit acasă o cină festivă: pe masa rotundă au apărut portocale de Chios, rodii coapte și salată de spanac cu feta, toate stropite cu ulei de măsline extravirgin.
Cu o oră înainte ca soția sa să sosească, Elias a trecut pe la o mică bijuterie din Plaka și a ales cu grijă o pereche de cercei de aur, știind cât iubea Irini podoabele fine. Dar, când a pășit în pragul apartamentului lor, un fior l-a cuprins Irini se întorsese palidă, cu ochii plecați, și, fără să spună prea multe, s-a retras în dormitor, lăsând cina neatinsă. Elias, cu inima strânsă, a vrut să cheme un medic, dar Irini i-a spus cu o voce stinsă că nu e nimic grav și l-a rugat să o lase singură.
Seara s-a scurs într-o tăcere apăsătoare, cina a rămas neatinsă, iar grijile nu lăsau loc bucuriei care îi cuprinsese sediile sufletului cu câteva ore mai înainte. Timpul a trecut repede, iar ziua nașterii a venit în sfârșit, cu forfota unui spital din inima Atticii. O asistentă cu priviri blânde le-a adus vestea mult așteptată: au un băiețel.
Însă, când Elias a urmat-o pe moașă spre biroul doctorului Papadopoulos, brusc, lumea i s-a tulburat. Medicul, cu aerul său grav, i-a spus că băiatul este sănătos în mare parte, dar picioarele lui ar putea să nu-i permită niciodată să meargă. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, Irini, copleșită de o durere mută, îi spusese deja doctorului că nu poate ține copilul.
Șocat, Elias a încercat să o convingă să-și schimbe decizia. A rugat-o, a plâns, a implorat chiar și sprijinul mamei ei, Despina, o femeie cu suflet larg. Dar Irini nu a dat înapoi, indiferent de rugăminți. Elias a plecat cu inima zdrobită, hotărât totuși îl va crește pe Andreas, fiul lui, cu orice preț.
A doua zi, Elias și-a adunat toate puterile și tot ce avea nevoie pentru a-l aduce acasă pe micul Andreas: a cumpărat un pătuț dintr-un magazin de copii pe Ermou, o saltea moale și un cărucior de la târgul de sub Acropole. Și-a lăsat la ușă pe Despina să vegheze și a început, pas cu pas, să afle totul despre boala fiului său.
Auzise că într-un sat din Peloponez era o femeie tânără care știa să aibă grijă de astfel de copii. Fără să ezite, Elias a bătut la ușa ei într-o dimineață însorită de vineri. În loc să găsească o bunicuță, i-a deschis Elpida o femeie tânără și hotărâtă, cu ochi calzi și răbdare infinită. I-a promis ajutor, dar cu o condiție: Elias și Andreas să se mute la ea.
Șase luni au trecut și Andreas, cu forța lui neașteptată, se târa vesel printre covoarele cu modele tradiționale din casa Elpidei. Între timpul petrecut la terapie și serile lungi, între Elias și Elpida s-a născut o iubire liniștită, dar profundă. Diferența de vârstă n-a mai contat, iar Elias n-a simțit nicio clipă că ar trebui să se despartă oficial de Irini. Și-a mărturisit deschis sentimentele, iar Elpida a răspuns cu blândețe, acceptând cererea lui în căsătorie. Andreas avea acum din nou o mamă iubitoare, iar Elias o soție alături de care putea construi un viitor.
Timpul s-a scurs; doi ani mai târziu, Elias, Elpida și Andreas erau din nou în același spital din Atena, sărbătorind sosirea celui de-al doilea copil. Pe holul alb, s-au intersectat cu Irini. Privirea i s-a oprit pe Andreas, care alerga cu pași nesiguri dar hotărâți prin salon, și ochii ei s-au umplut de admirație de această dată, nu a mai fost nevoie de niciun cuvânt.
