Prietenii mei, Andreas și Eleni, locuiau lângă mare, undeva pe coasta însorită a Greciei. Vara trecută, cei doi au fost invitați la un botez, unde Andreas urma să fie padrinos. După slujba din biserica veche, așa cum se obișnuiește în Grecia, a urmat o petrecere cu muzică și dansuri până târziu. Acolo, s-au întâlnit cu bunicii micuțului botezat, care toată seara nu își mai găseau cuvintele de laudă că nepotul lor are un astfel de padrinos. Pentru ei, Andreas era imaginea omului cinstit și generos, iar această legătură de familie îi umplea de mândrie.
Le-a luminat sufletul și faptul că Eleni și Andreas locuiesc lângă mare, aproape de valurile albastre și livezile de măslini.
Ce padrinos nemaipomenit! spunea mereu bunica, strângând mâinile bucuroasă. Și trăiesc lângă mare! O splendoare! Acum avem pe cine vizita și nu mai trebuie să plătim euro pentru cazare. Familia e sfântă, ce noroc, Andreas, să suntem de-un neam cu tine!
Dar cine s-ar fi gândit ca bunica să țină atât de tare la promisunea ei? După câteva săptămâni, au și sosit, neanunțați. De fapt, tatăl copilului botezat, Yannis, îl sunase înainte pe Andreas ca să-l întrebe dacă nu ar putea primi părinții pentru trei sau patru zile. După câteva discuții acasă, Eleni și Andreas au hotărât să îi găzduiască. Cu toate că era sezon plin și cei doi lucrau ziua întreagă, au considerat că nu se cuvine să refuze. Eleni chiar și-a luat câteva zile libere de la birou pentru a fi o gazdă bună.
Au venit, au stat o vreme, s-au bucurat de plajă și de apusuri, și apoi, cu mulțumiri, și-au făcut bagajele și au plecat spre casă.
Având în vedere că apartamentul lor era mic, doar cu două camere, Eleni a hotărât că data viitoare nu va mai spune „da”, dacă familia se aventurează să îi viziteze iar. Când veneau prietenii, era o bucurie, dar cu părinții prietenilor deja era prea mult. Mai ales în toiul verii, când fiecare euro e pus deoparte pentru lunile reci.
Mi-a rămas în minte povestea asta că părinții aceștia, oameni ajunși la vârsta respectabilă, care își crescuseră copiii și nepoții, au venit și ei să profite puțin de relațiile de familie, ca să aibă cazare gratuită pe țărmul mării elene. Poate că așa e firea omului, iar ei au promis că vor reveni… cine știe când.
