Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri vremurile în care noi renovam casa din sat, iar cumnata mea, Eleni, se bucura de vacanțe în Insula Rodos, nepăsătoare la grijile noastre cotidiene. Mai apoi, când am terminat totul și am reușit să trăim într-un loc confortabil, a apărut și dorința ei de a beneficia de efortul nostru.
Îi sugerasem de la început să strângem împreună drahmele pentru renovarea casei moștenite de la bunica lui Nikos, soțul meu. Dar Eleni, sigură pe independența ei financiară, ne-a refuzat politicos, spunând că nu are nevoie de nimic. Acum, însă, își dorea să stea la noi pentru că partea care i-a revenit la moștenire devenise nelocuibilă. Era, fără îndoială, rezultatul propriilor decizii.
Casa era una veche, cu două intrări, construită pe vremuri de străbunica din partea lui Nikos. Era perfectă, gândită să găzduiască două familii fără să se incomodeze una pe cealaltă. O curte comună cu măslini bătrâni și o loggia din care vedeai Golful Saronic. Camerele se împărțeau egal.
Împărțirea moștenirii s-a făcut în liniște, fără scandaluri. Chiar și soacra mea, Maria, a refuzat partea ei era obișnuită cu viața la Atena, aproape de prietenele ei și tavernele din Kolonaki. A zis direct: Făceți ce vreți cu casa, copii. Eu am avut destul sat pentru o viață.
Nikos, împreună cu cumnatul meu, Giorgos, au pus laolaltă ce dinheiro strânseseră și au reparat acoperișul, consolidând temelia ce stătea să crape. Am vrut să continuăm renovările, mai ales baia și încălzirea, dar Eleni s-a supărat. N-o să bag un euro într-o colibă de genul ăsta! spunea mereu. Giorgos, sătul de discuții aprinse, accepta orice zicea ea, fără să riposteze.
Planul nostru era să ne mutăm în sat era aproape de Pireu, iar cu mașina noastră, naveta nu era deloc complicată. Ne săturasem să trăim ca sardinele într-o garsonieră pe bulevardul Alexandras. Pofta de liniște și de a avea o grădină unde să plantăm roșii ne bântuia de ani buni. Nu puteam construi de la zero, era prea scump.
Pentru Eleni, casa era doar o exochiko o casă de vacanță unde, dacă i se făcea poftă de un gyros pe grătar, venea două-trei zile pe an. Dar ne avertizase să nu ne facem iluzii cu partea ei.
Noi am muncit patru ani la partea noastră, cu credite, cu rate la bancă, muncind zi și noapte. Am făcut baie, am pus centrală, am schimbat instalația electrică și am zugrăvit loggia. Satisfacția a venit greu, dar era meritul nostru.
Eleni era mereu la plajă, pe la Samos sau Halkidiki, fără să-i pese câtuși de puțin că partea ei din casă se dărâma. Când a venit pe lume copilul lor, Petros, totul s-a schimbat; au încetat excursiile, banii s-au împuținat.
Atunci și-a amintit de casa din sat. Pentru un copil mic, curtea era rai aer curat, spațiu de joacă, liniște.
Pe atunci, deja ne stabilisem în casă și dădusem în chirie apartamentul din oraș. Partea lor era lăsată în paragină, fără nici măcar calorifer sau baie. A venit cu un geamantan și cu Petros într-o toamnă. A cerut să stea la noi o săptămână ce era să fac, am primit-o.
Băiețelul era foarte gălăgios, iar Eleni făcea numai ce-i trecea prin cap. Când lucrezi de acasă, este greu să nu fii deranjat. Așa că pentru o vreme, m-am mutat la prietena mea, Katerina, care era plecată în Cipru. A convenit și pentru ea, avea cine să-i ude florile.
După aproape o lună, m-am întors. Mama căzuse la pat și trebuia să o îngrijesc, uitând de Eleni, sigură că plecase deja. Am găsit-o în continuare în casa noastră, dezinvoltă, instalată de parcă ar fi fost stăpână.
Am întrebat-o când pleacă:
Unde să mă duc? E comod cu copilul aici, spuse netulburată.
Mâine te ducem la Atena, am spus eu.
Nu vreau la oraș!
Dacă tot nu te-ai obosit să strângi după tine, du-te la partea ta, ăsta nu-i hotel.
Cu ce drept mă dai afară? Casa e și a mea!
Partea ta e dincolo de zid, mergi acolo.
A încercat să-l întoarcă pe Giorgos împotriva mea, dar și el i-a spus în cele din urmă să nu mai rămână. S-a simțit ofensată și a plecat. La puțin timp după aceea, soacra mea, Maria, mă sună:
N-aveai dreptul să o dai afară, e și casa ei.
Poate să rămână pe partea ei, acolo e stăpână, răspunse Nikos.
Și cum să locuiești acolo cu un copil, fără încălzire și cu wc-ul în curte? Puteai avea grijă de sora ta.
Nikos, sătul de discuții nedrepte, i-a explicat că am propus să renovăm împreună, ar fi fost chiar mai ieftin. Dacă atunci nu a vrut, de ce acum e vina noastră?
Am sugerat să-i vândă partea ei mamei mele, Stavroula. Dar Eleni a cerut un preț de parcă vindea palat în Glyfada. Nici vorbă să acceptăm.
Așa au început certurile. Maria mereu supărată, iar Eleni, când vine, face petreceri gălăgioase și strică tot ce prinde, ca să ne dea bătăi de cap.
Așa că am hotărât să ridicăm un gard mare, să nu mai avem amestec. Compromisurile s-au terminat. Acum fiecare cu ce a ales, cum a fost și de la început.
