După terminarea studiilor la universitate, Kalliroi a început să lucreze la o companie din centrul Atenei, unde echipa era ca un mic trib de prieteni și toți se sprijineau unul pe altul. Apariția ei a fost ca un soare care luminează o după-amiază de vară caldă, deschisă și naturală, făcând ca atmosfera să devină chiar mai plăcută. Kalliroi știa întotdeauna să te facă să simți că apartenența este simplă, iar privirea ei blândă inspira încredere chiar și celor mai timizi.
Locuia aproape de biroul nou, într-un bloc modern cu vedere spre dealurile din jurul orașului. Un coleg, pe nume Giorgos, s-a apropiat de ea de la bun început, iar când a aflat că are un apartament doar al ei, ochii lui au prins strălucirea dimineților pe litoral. Giorgos era aproape de 30 de ani și nu avea nimic propriul lui decât un vespa vechi și un rucsac cu gânduri.
Se plângea mereu de rolul de victimă al vieții. Venea la lucru cu autobuzul dintr-un mic sat din Attica. Părea mereu în ceață când trebuia să se întoarcă seara; de multe ori nici nu ajungea acasă, căci alte fete din echipă îl găzduiau pentru nopți lungi de discuții. Kalliroi însă era ca o silfidă, fără cusur perfectă la suprafață, perfectă în adâncul sufletului. Tot ce făcea părea desprins dintr-o poezie veche. Giorgos s-a agățat de ea ca o caracatiță de o stâncă, vorbind despre vise și viitor, ani la rând.
Kalliroi călătorea mereu prin Grecia, în vizite de lucru prin Salonic, Heraclion și Patra, aducând acasă saci cu euro și povești noi. Giorgos însă părea slăbit, licărul de student nu-i mai lumina chipul, iar sănătatea lui plutea mereu sub nori. Mergeau la doctori împreună, dar vestea unui copil părea doar o umbră în oglindă.
Nici vorbă de logodnă. Uneori, șeful povestea la cafea despre nepotul său, care și-a cerut iubita de soție înainte ca ea să afle de o boală grea, și, totuși, tânărul a ales să-i fie alături până la apus. Zburau ani pe lângă Kalliroi. Între două apusuri, i-a trecut fugar prin minte: Giorgos trăiește în apartamentul meu, finanțele mele curg doar pentru el, și nu zice nimic de nuntă. I-a spus ce avea pe suflet, iar Giorgos, ca răspuns, i-a cumpărat un inel subţire și a anunțat brusc logodna.
Când s-a întors Kalliroi de la o altă delegație, Giorgos i-a spus printre bule de cafea grecească: Nu mă simt pregătit pentru nuntă. Sunt prea serios ca să-mi asum alt destin… Păstrează inelul ca pe un suvenir al iubirii noastre. Kalliroi a fost de nerecunoscut după vorbele lui nu la așa ceva visase ea de la omul ei apropiat.
Atunci șeful a trimis-o într-o altă călătorie de afaceri, de data asta spre Tesalonic, dăruindu-i un bilet la teatru și amenințând-o cu demisia dacă nu merge. La teatru, s-a trezit așezată lângă nepotul rămas singur al șefului, o prezență liniștită ca un vals sub clar de lună. În acea delegație, fiecare minut liber a fost o pagină nouă în povestea lor stranie vedeau orașul cu ochii larg deschiși de mister și emoții.
La scurt timp, Kalliroi a rămas însărcinată, iar fericirea a curs în valuri între ei. Nunta lor a fost organizată pe o plajă din Paros, cu Kalliroi în rochie albă, ca o adevărată prințesă elenă. Au trecut zece ani de-atunci, iar acum băiețeii lor aleargă prin casă, iar gândul la un al treilea copil zboară ușor peste mese de familie băiat sau fată, important e să fie sănătos!
Casa lor răsună de râsete și armonie. Giorgos în schimb, a rămas legănat între valurile grijilor nu a știut niciodată ce vrea cu adevărat. Socotea familia o cheltuială prea mare; niciodată nu și-a asumat povara unei alte inimi. După ce a plătit rată la vespa, și-a luat cel mai nou laptop, bucurându-se singur. Achiziția a devenit discuția preferată la cafeneaua din colț, dar nimeni nu poate spune sigur când sau dacă va achita vreodată și această datorie…
