Luna aceasta am primit, în sfârșit, un nepot, și parcă plutesc pe nori de bucurie. Așteptam cu sufletul la gură ziua când o să-l putem vizita pe micuț. Dar nu suntem bine primiți. Cumnata mea, Eleni, nu-și ascunde deloc nemulțumirea. Am adus daruri, jucării, chiar și niște euro, dar de fiecare dată când ne vede, aproape că tresare. La fel se întâmplă și cu cumnata mea, Despina.
Mă simt rănită. Mă comport mereu ca o bunică adevărată. Nuroara mea, Eleni, s-a purtat urât atât cu mine, cât și cu fiica mea, Fotini, deși Fotini doar voia să-i ofere un sfat bun. Fotini are trei copii, deja știe despre ce e vorba. Ba chiar Eleni a dat înapoi jumătate din cadouri. Spune că unui nou-născut nu-i trebuie jucării de pluș. Sigur, dar când o să crească, totul îi va fi de folos, de ce să fie atât de respingătoare?
Când am trecut pe la ei, nici măcar o cafea grecească nu ne-au pus în față. Fiul meu, Giorgos, stătea cu capul în pământ și nu scotea niciun cuvânt se vede că nu el are ultimul cuvânt în casă. Ne-am întors acasă, iar eu am plâns toată noaptea. Nu așa mă gândeam că voi fi primită.
De atunci, văd doar fotografii cu nepotul meu, nu am curajul să merg la ei. Îmi chem copiii pe la mine, dar nuroara mea nici nu vrea să audă. I-am propus fiului meu să vină cu nepoțelul în parc, să-l plimbe în cărucior, dar nici asta nu s-a putut. Nuroara mea îl ține pe Giorgos sub supraveghere la fiecare pas, nu-l lasă deloc singur.
Eleni îi dă micuțului lapte praf ca să nu fie nevoită să alăpteze. Se teme că am judeca-o, de asta nu vrea să ne întâlnească. Dar pe mine nu mă interesează, vreau doar să-mi țin nepoțelul în brațe. Fiecare mamă are metodele ei, eu nu am de gând să-i reproșez nimic.
Aveam o relație bună cu Eleni până s-a născut copilul. Și cu părinții ei era la fel. Dar după naștere, parcă nu o mai recunosc! Nu i-am greșit cu nimic. De ce, oare, s-a schimbat atât de tare? Prietenele mele în Pireu sunt uimite: am nepot, dar nu-l văd niciodată.
Mama mea a trecut apartamentul pe numele meu. Plănuiam să-l vând și să împart banii între Giorgos și Fotini. Însă cu tot ce s-a întâmplat, soțul meu, Nikos, nu e de acord. Zice că, mai bine, să-l închiriez decât să răsplătesc niște copii nerecunoscători. Probabil că are dreptate cine știe dacă la bătrânețe o să aibă cine să aibă grijă de noi. Ce trist…
