Când fiul meu avea cam șapte ani, mica noastră familie a plecat într-o excursie la țară. Ne simțeam minunat, bucurându-ne de căldura verii, de înghețată și de discuții plăcute. Totul s-a schimbat brusc când fiul meu a deschis geamul mașinii și a aruncat neglijent ambalajul de la înghețată. Imediat am oprit mașina la marginea drumului. Trebuia să fac ceva pe loc.
M-am dat calm jos din mașină, am scos pungile de gunoi pe care le port mereu în portbagaj și l-am chemat pe fiul meu, Dimitris, să coboare după mine. I-am explicat că nu era suficient doar să culeagă ambalajul aruncat de el, ci să strângă și gunoiul altora, căci fiecare trebuie să lase natura curată. Soția mea, Eleni, a încercat să intervină, dar am rugat-o să rămână în mașină și să asculte radio-ul, în timp ce rezolvam situația cu Dimitris. Am fost foarte clar: rămânem aici până ce își va termina sarcina, abia apoi vom putea vorbi despre drumul nostru sau despre alte dorințe, iar de dulciuri nici nu se mai punea problema. S-a supărat tare și a început să plângă, dar nu am dat înapoi.
Cu ochii înlăcrimați, dar hotărât, Dimitris a început să strângă gunoiul. Am luat și eu o altă pungă și l-am ajutat, ca să-i arăt că toți avem responsabilități față de mediu. Ne-a luat mai puțin de o jumătate de oră să curățăm marginea drumului de orice urmă de neglijență. După ce am terminat, ne-am întors la mașină și am profitat de ocazie să-i vorbesc despre importanța de a avea grijă de mediul înconjurător. I-am dat exemple ușor de înțeles, spunându-i că Grecia e frumoasă pentru că oamenii țin la natură și o respectă.
Când m-a întrebat de ce am strâns și eu gunoiul, i-am spus că, fiind tatăl lui, eu am făcut o greșeală în educația pe care i-am dat-o, iar dacă el a aruncat ambalajul pe fereastră, înseamnă că trebuie să corectăm împreună. Așa se face la noi, să nu lăsăm greșelile neremediate.
Anii au trecut, iar Dimitris are acum treisprezece ani. Familia noastră s-a mărit, are două surori mai mici, Maria și Nefeli, și mă bucur să văd că le învață și pe ele să nu arunce nimic pe jos, să strângă tot ce lasă în urma lor. Sunt recunoscător tatălui meu, care m-a învățat să fiu responsabil, pentru sfaturile sale, care mă ajută și astăzi să cresc copii care să prețuiască natura și să aibă valori solide. Până la urmă, respectul față de mediu începe din familie, iar obiceiurile bune, ca și cele rele, se moștenesc. Viața ne arată mereu că exemplul personal e cea mai bună lecție.
