Să-ți spun ce mi s-a întâmplat Acum 15 ani, când m-am căsătorit cu Alexandros, soacra mea, Eleni, mi-a dat de înțeles încă de la primul pahar de tsipouro că nu eram de-a lor și că n-o să fim niciodată prietene. Alexandros și cu mine ne-am cununat, am făcut masa mare la o tavernă mică din Glyfada, dar, vezi tu, nu am avut copii mulți ani. Zece ani întregi am așteptat, cu rugăciuni la Agios Nektarios și vizite la baia Sfântului Luca. Și, când deja nu mai speram, Dumnezeu ne-a trimis un băiat și o fată Giorgos și Maria.
Norocul nostru părea stabil. Alexandros era manager la o firmă mare de construcții în Atena, așa că am putut să stau acasă cu copiii, fără grijă, cât am fost în concediu de maternitate. Chiar a fost bine pentru mine.
Mama mea stătea tocmai în Thessaloniki, deci nu avea cum să mă ajute la copii sau casă. Iar soacra, Eleni, niciodată în toți acei 15 ani nu și-a schimbat părerea despre mine. Pentru ea eram țăranca din provincie, nu domnișoara de oraș pe care și-o dorea pentru fiul ei. Ea visa la nu știu ce doctoriță sau fiică de notar, dar Alexandros m-a ales pe mine, și asta nu i-a picat bine.
Ce să-ți spun, toată lumea mea s-a făcut praf într-o secundă
Într-o zi, mă întorceam din parc cu copiii, și văd pe noptieră o hârtie mototolită. Cât am intrat în casă, am observat că lipsesc hainele lui Alexandros, actele, totul. Iar pe hârtiuța aia scria, tremurând: Iro, iartă-mă, dar m-am îndrăgostit de alta. Nu mă căuta, știu că poți ești puternică. E mai bine așa, crede-mă.
Evident că l-am sunat pe loc, dar degeaba Nimic. Telefonul mut, WhatsApp-ul nevăzut. Alexandros parcă dispăruse de pe fața pământului, lăsându-mă pe mine și pe copii fără niciun ajutor. Nici măcar nu știam cu cine plecase, unde, dacă era teafăr.
Am sunat-o și pe Eleni, cu sufletul la gură, să văd ce știe:
E vina ta, mi-a zis cu un ton de parcă ar fi câștigat la Loto. Eu am spus de la început că nu ești potrivită pentru el. Ce, credeai că o să iasă altfel?!
M-am simțit pierdută total. Mă întrebam dacă chiar am greșit eu cu ceva Greu e puțin spus! Și banii nu mi-a lăsat nici măcar un euro! Eram cu copiii, fără serviciu, și fără nicio resursă.
Nu aveam cu cine să-i las ca să mă duc la muncă, n-aveam familie să mă ajute aici, nimic. Noroc că-mi adusesem aminte de niște proiecte freelance pe care le făceam înainte academice, eseuri, traduceri. Așa mai adunam ceva bănuți, de-abia să ducem jumătate de an de-acum încolo. Dar Alexandros, nimic, tăcere totală.
***
A venit toamna. Era o seară ploioasă, copiii dormeau. Aud la ușă bătaie târziu, tare ciudat la ora aia. Când deschid, cine era? Eleni! Plângea cu suspine la ușă. Am tras-o înăuntru.
Îți vine să crezi? Se pare că fata cu care fugise Alexandros era, de fapt, o șmecheră, l-a jefuit, i-a lăsat fără nimic nici acoperiș deasupra capului nu mai au. Și acum, Eleni mă roagă, aproape implorându-mă, să o las să stea cu mine și copiii.
Și stau, uite, mă uit la ea și mă gândesc O iert, o primesc înapoi? Sau fac și eu ce mi-a făcut ea, și o scot definitiv din viața mea, cu tot cu lecțiile ei amare? Crede-mă, nu știu ce să fac Viața chiar te lasă uneori fără răspunsuri.
